Întâmplări culturale la care autorul Deoumanismului a fost invitat și a oferit cartea sa unor personalități deosebite


Bună ziua domnule Alexandru Oblu,
Am parcurs puţina informaţie găsită pe internet despre ideile vizionare din cartea d-voastră recentă şi vă felicit. Sunt convins că vom avea ocazia să ne cunoaştem şi să schimbăm idei despre un curs sănătos al evoluţiei omenirii, orientare la care putem şi noi contribui.
Cu multă stimă,
Octavian
DRAGA SANDU,
DEOUMANISMUL este o lucrare densă care necesită timp consistent de parcurgere.
Răsfoind-o cu atenţie, dar necitind-o integral, îndrăznesc totuşi să punctez câteva idei esenţiale.
Am remarcat spiritul enciclopedic al cărţii şi luciditatea prezentării ideilor. Găsesc remarcabile orizontul panoramic, curajul expunerii şi în special caracterul ei vizionar. Termenul DEOUMANISM este prin excelenţă vizionar şi l-am adoptat pentru uz în conferinţele pe care le susţin.
Găsesc ideile analizate în carte un melanj dintre spiritual şi laicul de orientare reformist politică. Ele sunt tocmai potrivite pt activităţile de la Academia Dacoromână.
Penetrantă este iubirea de neam şi ţară. Şi aceasta face ca întregul argument al cărţii să fie privit cu deplină seriozitate.
Aştept cu interes conferinţa de pe 6 octombrie.
Pe curând,
Octavian







