|
|
A
3-a CALE - DEOUMANISMUL!
In contextul activitatilor politice traditional emulativ, care
se continua firesc si la începutul acestui an 2008, se observa,
atât în plan intern cât si international, ca, exista
aici o anumita baltire, într-un manierism care numai doctrinar
nu e si o anumita îmbatrânire în rele anchilozate,
ale unor formatiuni care nu se mai pot salva de la cadere ori micsorare
si care, pentru reînsufletire, fie si vremelnica, cer imperios
acceptarea unui suflu structural nou si revitalizant. Lumea deci, de
pretutindeni, vrea o înnoire, care sa-i anime din nou sperantele,
vrea o alta forta motivanta si catalizatoare de energii, vrea alte idei
care sa îi înnobileze existenta! Pâna si marele ferment
national numit Traian Basescu a observat, într-o strafulgerare
de luciditate fara echivoc (pentru ca s-a inclus si pe el în structura
gaunoasa) ca, în tara noastra, clasa politica este în întregime
expirata iar pentru asta e nevoie de schimbare, cu actori noi si dedicati.
Si, noi simtim ca pentru a împlini aceasta schimbare nu mai este
necesar sa cântam, ca-n altadata, prohodul, flasnetareste, ci
e nevoie sa fredonam doar schitat, pentru atentionare si remember, numai
mobilizatorul mars proletcultist "Din fier vechi, unelte noi",
ca un zgomot de fond foarte adecvat, la însotirea inevitabilei
surpari a tuturor celor care-s farisei si simulanti în politica,
a oportunistilor profitori... Si, pentru aceia care dintr-un motiv sau
altul nu au ajuns la informatia necesara, se impune a le povesti ca
noi toti, care formam populatia lucida de astazi a mapamondului, am
fost si suntem, în majoritate, contemporani si "cobai"
directi, în exercitiul activ al celor doua sisteme politice care
s-au dovedit si continua sa dovedeasca a fi imperfecte, depasite, de
vremuri si de standarde (e vorba de comunism si de liberalismul democratic).
Iar ca si "cobai" directi avem obligatia de a semnala pericolele
multiple generate de modul vinovat si inconstient în care politicienii
lumii au condus umanitatea la o perceptie si însusire periculoasa
a bunurilor si resurselor pamântului, care, iata, au adus lumea
terrana aproape de colaps! Aceasta alarma reala ne creaza obligativitatea,
nu numai de a privi cu ochi critici politicile celelalte ale lumii ci
si de a gasi solutii operative care sa configureze o alta cale, o a
treia cale, pentru a salva ce se mai poate salva. Inclusiv si mai ales
crearea de politici noi, de doctrine evoluate. O astfel de oportunitate
si de proaspata alternativa la tocitele structuri istorice este DEOUMANISMUL,
adica SOCIALISMUL OMULUI ÎMBUNATATIT (constient de îndumnezeirea
nediferentiata a speciei sale) al secolului XXI! Si, hai sa aratam,
comparativ, care ar fi virtutiile acestei religii-politice, care sa
o faca pe ea demna de urmat si de ales, în competitie cu cele
deja aflate pe dric:
- mai întâi, COMUNISMUL , n-a rezistat si n-a ajuns la mult
dorita mondializare pentru ca nu l-a avut, în "aluatul"
sau pe Dumnezeu si, apoi pentru ca i-a prisosit uniformizarea la polul
minus a tovarasilor din sistem! De unde se vede si se poate rosti raspicat,
înca o data, ca, cine n-are Dumnezeu, are Neant! Apoi, comunistii
au creat un partid stat, care era tatucul tuturora, condus de catre
câte un lider care l-au dat afara pe Dumnezeu din altare si s-a
pus pe el în icoane! În felul acesta, ei statuau ca "cine
nu e cu noi e împotriva noastra", ca trebuie facuta promovarea
dosarelor si nu a indivizilor, hotarând ca "cadrele hotaraste
totul!". Ca sa nu mai vorbim ca întregul lor parcurs e presarat
cu crime de tot soiul si cu siluiri ale omului si omenescului, duse
pâna la ultimele consecinte. Iar acestea toate le-a facut cu sprijinul
unui "aparat politic" tortionar, pe care astfel l-a dezumanizat
integral si l-a trecut la bestii! Si acestea nu sunt totul.
Se dovedeste de altfel, inclusiv prin Democratia Liberala ce e înca
pe rol, ca, alaturi de fapte ale evolutiei incontestabil pozitive, prin
optica si actiunile specifice liberalismului s-a condus omenirea si
la mari derapaje, la mari greseli si mari injustitii - postând-o
acum în apropierea colapsului- datorita exploatarii irationale
a resurselor planetei, datorita hipertofierii productiilor de dragul
consumismului, datorita drepturilor si libertatilor exagerate acordate
individului comparativ cu societatea! În acest context general
alarmant, DEOUMANISMUL este solutia salvatoare, este o doctrina româneasca
inedita care poseda toate virtutile de a face functional un sistem civic-statal
nou, capabil sa împace atât nevoia de egalitate sociala
(în fond, egalitatea tuturor în fata legilor care nu excepteza
pe nimeni) cât si aceea de libertate politica, manifestata prin
multipartitism în expresie democratica! Noi deoumanistii suntem
deci aceasta a treia cale, care preia ce e bun de la vechi si îl
înnobileaza în forme noi, adaptate. DEOUMANISMUL va "pune
la picioare si la pachet" ideologia trebuitoare si pe faptuitorii
ei, care va vor conduce prin modelele de voi pretuite si acceptate,
pe care le veti alege la urnele de vot. Asadar, La Multi Ani si Dumnezeu
sa va dea ce va lipseste!
Despre Deoumanism (I)
Din vârful Muntelui Sperantei s-a urnit catre lume si aduna trup
si extindere, doctrina Deoumanismului! O diagrama statistica extrasa
prin internet, arata ca site-ul acestei ideologii:"www.deoumanism.ro",
semnata Alexandru Oblu, a fost accesat, în perioada ianuarie-iulie
2007, de 3168 ori, de vizitatori interesati din 19 state de pe mapamond,
din America în Luxemburg si Lituania, din România pâna
în Hong-Kong! Aceasta înseamna ca printre oameni si în
sufletul meu (care, astfel, se vede ca nu a ars de pomana) se misca
straturile lui Doamne-ajuta!
CE ESTE DEOUMANISMUL?
-Deoumanismul este, în primul rând un brand, o marca româneasca
Autentica, Originala;
-Este o parte importanta a viitorului general, fara de care nu se poate
si, de aceea, este începutul postdemocratiei;
-Este o ortodoxie sociala, civica si esentialmente democratica, ce va
construi o lume îmbunatatita, conform principiului care-i este
si slogan: "Viata cum va place, cu Dumnezeu înainte!"
-Este o credinta deritualizata, pentru ca el, Deoumanismul concepe actul
intim al credintei în Dumnezeul Unic Curcubeu, (D.U.C.) ca pe
o traire permanenta la purtator si resimtita strict personal. De aceea,
deoumanistii sun credinciosii care au o nestramutata convingere ca,
pentru a crede în Dumnezeu nu-ti trebuie temple si biserici, nu-ti
trebuie cler, ori ritual sacerdotal; ca între Dumnezeu si fiintele
create de El, dupa chipul si asemanarea Sa (adica rationali si sensibili!)
nu trebuie sa existe interpusi, factiuni intermediare, pentru ca DIVINUL
ne-a înscânteiat pe toti în aceeasi masura si se afla
la distanta egala de fiecare dintre noi!
-Deoumanismul este singura religie a democratiei care creste simultan
si o forta politica, din acelasi izvor doctrinar: PARTIDUL DEOUMANIST
AL MERITOCRATILOR (români, chinezi, baskiri, etc) forta capabila
sa-i transpuna în practica sociala preceptele CREDINTEI DEOUMANISTE.
Iar acest lucru va fi posibil prin exercitiul creator al politicienilor
sai credinciosi, oameni îmbunatatiti moral si etic, ai unei noi
institutii manageriale unicefale în crez, dar bivalente în
expresie, integral curatate de tarele vechilor practici si structuri
traditionale ale puterii.
Astfel, politicienii-credinciosi sau credinciosii-politicieni, adica
MERITOCRATII DEOUMANISTI vor readuce OMENIA între primele valori
operationale cu care vor coordona colectivitatile cetatenesti si, vor
face aceasta, bazându-se pe legile dumnezeiesti care au fost adoptate
sa conduca viata omului din veac, la nivelul si dealungul fiecarei civilizatii
care s-a succedat. Ele au strabatut timpurile si, adaptate concretului
istoric, au ramas valabile si azi, în toate societatile, la nivelul
legilor naturale si al formularilor cutumiare. În felul acesta,
prin Deoumanism, vom face o politica atât cât o credinta
de mare!
-DEOUMANISMUL, ca societate a secolului al XXI-lea, va fi o alta RENASTERE
în MODERNITATE, va fi SOCIALISMUL DEMOCRATIC ÎNDUMNEZEIT!
Despre Deoumanism
(II)
Spuneam data trecuta, în acelasi hebdomadar, ca, DEOUMANISMUL
ESTE PRIMA ORTODOXIE-SOCIALA A LUMII!
Este ideologia unitara a unei credinte care face politica D.U.C. printre
oameni, adica a DUMNEZEULUI UNIC CURCUBEU, dupa legile naturii sale
interferente, lasate mostenire omului înscânteiat, prin
politicianul credincios meritocrat(creatie a acestui concept), care-si
dovedeste capabilitatea prin exercitii anterioare în social
si este o persoana aleasa liber de comunitatile care o crediteaza
sa le si conduca.
Acesta este ins responsabil si raspunzator(atât în echipa
cât si singur) de tot ceeace face pe mandatul sau de încredere,
la sfârsitul caruia "da seama", fara exceptie, fara
echivoc si fara amânare! Evidentiind aceste amaunte, putem baga
de seama ca:
-DEOUMANISMUL nu este o teozofie care sa sustina si sa motiveze o
teocratie sacerdotala, pentru ca doctrina deoumanista e curatata de
cler, iar DEOUMANISMUL însusi este credinta la purtator si,
deci neintermediata. Deoumanistii nu vor conduce societatea prin arhiereii
unei biserici sau ai unei religii dominante, majoritare(structura
fatalmente marginita, abuziva si retrograd dictatoriala: vezi în
acest sens ce se întâmpla în Iranul ayatolahilor
ori în alte parti, unde expandeaza tot soiul de talibani, în
cohorte extremiste religioase, intolerante si irational de crude,
de criminale, de antiumane).
-DEOUMANISMUL nu este o credinta sectarista, tribala, bazata pe dumnezeirea
inventata interesat a unui om, cum ar fi: Iisus, Buda, Mahomed, Zoroastru,
etc. Pentru simplul motiv de bun simt, ca, nici un individ din nici
o rasa nu are cum sa se ridice deasupra speciei sale si pentru ca,
toate aceste credinte(de la crestinism, la islam, ori New Age) dar
absolut toate, fractureaza lumea si o stârneste în adversitati
adesea ireconciliabile. Pacea despre care vorbesc acestea, este doar
o declaratie propagandistica, o forma fara fond! Pentru ele slujesc
numai interesele deosebite ale oamenilor cu trup si, dupa cum spunea
parintele Staniloae:"trupul e o buna sluga dar un rau stapân"...
- Singurul Dumnezeu adevarat si inalterabil, tradus a fi IDEEA CARE
S-A CREAT PE SINE, de la care toate cele se coboara si se trag, este
DUMNEZEUL UNIC CURCUBEU AL UMANITATII, pe care a creat-o si a înscânteiat-o
integral si nediferentiat. Si pentru ca Dumnezeu e axa lumii si e
miezul ei, deoumanismul propune aceleiasi lumi o politica de centru-sus,
originala, cu gândul la acceptarile ortodoxiei sale(ortodoxie=dreapta
credinta) si la esenta creatoare si pozitiva a acestei entitati, prin
PARTIDUL DEOUMANIST AL MERITOCRATILOR;
-Si mai trebui spus ca:DEOUMANISMUL nu e diversionism, nu e comunism,(resuscitat
cu farduri "sfinte" -cum aud ca vor sa nasca unii complet
ridicoli) si este opus radical ateismului; nu e New Age, nu e derivat
sionist, nu e anticrestin(ci numai împotriva dumnezeirii integrale
a oricarui om), nu e francmasonerie, nu e escrocherie ori sarlatanie,
nu e fronda demitizanta!
-Este o credinta care propovaduieste salvareea omului prin cultivarea
meritelor sale ca daruri dumnezeiesti si este expresia necesitatii
urgente de a reconstrui si curata lumea si, chiar solutia acestui
demers.
Asa cum mai aminteam în anterioritate, Societatea veacului al
XXI-lea va fi Socialismul Deoumanist! Sau, daca nu va exista suficienta
întelepciune care sa impuna aceasta constructie magnifica, vom
cadea într-o lume orwelliana, bipolarizata, care va avea la
comanda calaii iar la executie martirii! Va fi o lume indobitocita,
a instinctelor primare, în care fiecare va fi un Tarzan degenerat
în jungla, care îsi va transa partea asa cum îl
va ajuta s-o faca muschii sai proprii din ... cutia craniana! Iar
Restul va fi înghesuit sa încapa în doar trei cuvinte:
SUPRAVIETUIRE ORI CENUSA...
Despre DEOUMANISM
(III)
DEOUMANISTII au credinta ferma ca o IDEOLOGIE FARA UN ACELASI SINGUR
DUMNEZEU ADEVARAT AL UMANITATII ÎNTREGI, NU POATE STRABATE LUMEA
UNIND-O SI NU POATE DEVENI A TUTUROR! DE ACEEA S-A NASCUT DEOUMANISMUL,
CA SA POATA FI BAZA A CREARII CONSTIINTEI UNITARE A OMULUI ÎNDUMNEZEIT,
CONSTRUCTOR ÎMBUNATATIT, RATIONAL SI SENSIBIL AL CIVILIZATIEI
PACII DINTRE OAMENI.
Ilustrul papa Ioan Paul al II-lea, vorbea, printr-o carte adresata
crestinatatii, despre o viitoare, imaginata,"civilizatie a fericirii".
Dar, mareata umbra n-a sesizat prioritatile: o lume maruntita, fracturata,
nu poate sa fie fericita decât în acelasi mod, insular.
Întregul arhipelag al omenirii va cunoaste acest tip de civilizatie
abia dupa ce va fi instaurat si trait civilizatia pacii, adica a DEOUMANISMULUI,
adusa de deoumanistii meritocrati! Pentru ca, închinându-se
la mai multi dumnezei, sectaristi, fantose în fond, omul de
oriunde nu face altceva decât sa se prosterneze înaintea
altor oameni! Ori, aceasta înseamna fragmentare si nu unitate,
înseamna înmocirlire în fals si neadevar! Va fi
pace, atât sub maslini cât si la poli, numai atunci când
vom constientiza, pe toate meridianele lumii, ca, indiferent de culoare,
obiceiuri si evolutie în timp, omul tuturor latitudinilor si
longitudinilor are acelasi Creator si acelasi inspitaror spiritual:
DUMNEZEUL UNIC CURCUBEU AL UMANITATII! Vom trai pacea si armonia,
fericirea deplina, doar atunci când ne vom uni constiintele
în Nodul de Lumina al Aceluiasi Sceptru si al aceleiasi Flamuri!
Iata acum, care sunt valorile primordiale ale DEOUMANISMULUI, în
ordinea prioritatilor statuate:
1- DUMNEZEUL UNIC CURCUBEU, ca idee care s-a nascut pe Sine si de
aici încolo, Ou si Izvor al Totului- singura Entitate capabila
sa unifice umanitatea; VIATA, NATURA si OMUL îmbunatatit, ca
fiinta înscânteiata cu Divin si, de aceea, rational, critic,
constructiv, înomenit prin harul afectivitatii, permanent perfectibil
dar niciodata perfect, niciodata sfânt, niciodata proscris!
2- Patria si Geniul national, românii si românitatea,
ca teritoriu fluid al limbii materne, natale;
3- Statul democratic, integrat Casei comune europene si natiunii mondiale
a umanitatii civilizate; DEMOCRATIA si PLURIPARTIDISMUL;
4- Legea, Omenia, Adevarul si Onoarea, adica DREPTATEA PENTRU TOTI,
indiferent de palierul social al împricinatilor, conform "Dura
Lex, Sed Lex"! Justitie operativa si impartiala;
5- Conducerea vietii si societatii prin oamneni de expertiza, selectionati
dupa singurul criteriu onest de promovare în munca: VALOAREA
UMANA CÂSTIGATOARE ÎN COMPETITIILE PROMOVARII, dupa principiul
"CEL MAI BUN CÂSTIGA" SI MERITOCRATII ACESTIA MANAGERIAZA
SOCIETATEA;
6- FAMILIA NATURALA SI BIPOLARA (BARBAT-FEMEIE, pentru ca familia
a creat umanitatea) a persoanei, ca rânduiala dumnezeiasca pentru
continuitatea omului, si perenitatea speciei sale, pentru dreapta
lui educatie si pregatirea în rosturile si functionarea societatii
omenesti;
7- Libertatile si drepturile fundamentale, individuale si colective
ale tuturor oamenilor (dar nu, neaparat cele impuse de filozofia diversionista
la moda a lui Politycally Correct), pâna la pragul în
care aceste libertati si drepturi devin atingatoare si stânjenitoare
în manifestarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale
celorlalti(adica, daca libertatea pumnului tau atinge si deranjeaza
libertatea nasului meu, atunci nu mai putem vorbi de LIBERTATE ci
de Delict condamnabil!) etc, etc...
DESPRE DEOUMANISM
(IV)
CINE ESTE DUMNEZEUL UNIC CURCUBEU?
- Omenirea întreaga trebuie sa stie si sa înteleaga, ca
DUMNEZEU ESTE GÂNDUL CARE S-A CREAT PE SINE SI ESTE ÎNSASI
CREDINTA NESTRAMUTATA, DEFINITIVA, ÎN PROPRIA-I IDEE! EL E TAINA
ETERNA SI NU POATE FI DEFINIT ORI PRINS ÎN CUVINTE DE CATRE
SUBREDA CADUCITATE UMANA!
Numai asa s-ar putea explica mai adevarat, deci mai credibil, chiar
invocatia disperata a lui Iisus Hristos, în momentele culminante
ale supliciului sau, ca om din specie, atunci când se tânguia
din îndoiala:"Doamne, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?"
! Deci, Dumnezeul Deoumanistilor, a ramas si azi aceeasi divinitate
pe care o invoca Hristos atunci, pentru ca tot oameni sunt si ei,
carora nimic din ce e omenesc nu le este strain, inclusiv chinurile
existentei si, este acelasi unic, real, Dumnezeu al întregii
umanitati, adica D.U.C! Iar pentru ca omenirea e formata din popoare
de oameni si nu se dumnezei, n-avem cum si din ce pretinde, ca macar
unul dintre noi sa ajunga ALTCEVA. Pentru ca nu trebuie sa fii doctor
ca sa observi ca ce se naste din pisica tot soareci manânca
si nu trebuie sa fii absolvent de Oxford pentru a vedea ca, din sopârla
verde de Baragan n-o sa scoti niciodata un varan de Komodore! Cum
nici din omul Hristos n-o sa poata nimeni zugravi, în veci,
un Dumnezeu adevarat, cu oricât de abile vopseli vor lucra "pictorii"
nascocirii sale!
DUMNEZEUL UNIC CURCUBEU, cum spuneam, este al tuturor oamenilor, creator
al Sinelui Propriu si al Totului, vazut si nevazut, pe care l-au redescoperit
în sufletele lor deoumanistii si se bucura sa v-il arate si
voua! El va asteapta în profunzimea fiecaruia, tacut si îngaduitor,
pentru efortul de a va da zgura de pe inimi la o parte si de a regasi,
de a revedea acolo, blânda lui lumina. De aceea, va asteaptam
trezirea în Deoumanism! Si, pentru ca D.U.C nu va va recomanda
niciodata habotnicia de a "crede si nu cerceta", Deoumanismul
va sfatuieste sa nu credeti niciodata în nimic pâna ce
nu veti fi convinsi de veridicitatea celor de care trebuie sa fiti
convinsi. Iar dupa momentele acelea, îndreptati-va spre noi,
pentru a va arata cum ne-am limpezit în credinta noastra noi
însine, dupa cele aratate de un român genial, Stefan Lupascu,
unul dintre cei patru stabilopozi de maxima stralucire ai spiritualitatii
nationale, afirmat în Occident, alaturi de Mircea Eliade, Emil
Cioran, Eugen Ionescu. Si spunea acest domn:"Dumnezeu e psihic!
Poate e sufletul lumii dar nu l-am înteles,(poate) El este sistemul
nervos central al celor doua universuri: eterogenizant(biotic) si
cel omogenizant (neânsufletit, macrofizic)... Si pas de-l contrazice
pe acest geniu, care, iata cu ce ne mai minuneaza, în continuare:"În
tot ce exista(...) un pic de suflet se afla în chiar sânul
nucleului atomic, în inima energiei; poate ca(...) Divinitatea
aduna cele doua lumi si le domina, în tripla lor devenire (fizica,
biotica, psihica) arborescenta si transfinita, neoprindu-se niciodata".
Pentru ca Dumnezeu este "singura entitate care poate atinge atât
absolutul sau infinitul necontradictiei, cât si relativul ubicuitatii
contradictorii". Altfel spus, "DIVINTATEA este Creatia însasi,
arborescenta, transfinita, si vesnica!"
Iar daca Dumnezeu e psihic, cum ne lumineaza sa credem acest român
superbissim,atunci, Dumnezeu e Ideea care s-a creat pe Sine, e Oul
Prim si, de acolo-s Toate! Iar din moment ce domnul Stefan Lupascu
l-a tradus" pe Dumnezeu într-un limbaj psihic, inteligibil
pentru lume, înseamna ca DIVINUL i-a surâs, lui, pe româneste...
DESPRE
DEOUMANISM (V)
Cum adica un partid de centru-sus, domnule, cu o doctrina ajunsa la
om prin stânga inimii? m-a întrebat un interesat.
- De fapt, ca sa fim cât mai exacti si cât mai corecti,
ar trebui sa situam DEOUMANISMUL în formula unui partid de centru-stânga-sus
pentru ca tot este definita Politica, în general, ca o arta
a tuturor posibilitatilor! Aceasta înseamna actiuni sensibile
la social, care sa se exercite prin dreapta judecata a "emisferelor"
cu sanse egale în întreg, femei si barbati, implicati
fara nici o alta diferentiere decât a etajarii valorice. Este
drumul marcat de încredere, pe axa vietii, cu gândul la
împlinirile semenilor, cu voia lui Dumnezeu! Pentru ca, fiind
o ortodoxie-civica, DEOUMANISMUL socialist cultiva o societate deschisa,
bazata exclusiv pe meritele personale si competente!
DE CE DEOUMANISM ? CE VREA DEOUMANISMUL, PÂNA LA URMA?
-Noi ne afirmam în prezentul continu si vom fi în permanenta
aici:
-pentru a putea contrabalansa prabusirea lumii prin instincte! Ne
încorporam si ne organizam pentru a salva prin spirit, spiritualitatea
însasi si vom impune la cârma vietii pe capabilii care
merita, fiindca acum, în zilele noastre, "Împaratia
lui Dumnezeu sufera silnicie si oamenii silei pun mâna pe ea";
-pentru ca vrem sa fim contrapondere iubitoare de oameni, generoasa
si constructiva, în fata asaltului concertat al asa-ziselor
"culturi underground, culturi satanice", care accelereaza
pe distrugerea valorilor traditionale omenesti, care revendica totul
si nu dau nimic viabil în schimb societatilor, pe care le timoreaza,
le supun violentei lor anarhice, le murdaresc si le desconsidera civilizatia,
le falsifica viata si le distrug reperele, le demoralizeaza;
-pentru ca noi credem în om, pâna la capatul îndumnezeirii
sale general constientizate si îl propunem comunitatilor, pe
acest om îmbunatatit, sa primeneasca si sa-si curete structurile
propriei existente;
-pentru ca dorim sa-i convingem pe naivi si pe vietuitorii în
eroare ca supraoamenii nemuritori nu traiesc decât în
mituri, în povesti si legende, chiar daca unii dintre ei au
reusit sa întrupeze "biserici"! Si ca, în viata,
totul se poate cumpara, truca, minti, negocia, ÎN AFARA DE VIATA
ÎNSASI, pe care nici un muritor din specie, indiferent de nume
si de epoca, nu si-o poate proiecta în eternitate! Din simplul
motiv ca umanitatea e natura finita, încorporata ca proces,
în DIVINUL ETERN! Este parte infinitezimala a lui Dumnezeu,
dar niciodata Dumnezeu întreg!
-pentru ca avem convingerea ca unii dintre noi au ajuns handicapati
fizic de ateism, fiindca n-a fost nimeni capabil, dintre convivi,
sa li-l explice credibil pe Dumnezeul adevarat- pentru ca cel aratat
dintre oamenii ca ei, nu i-a convins! O facem noi acum, nadajduind
în deschiderea ochilor si sufletelor lor, într-o dorita
apropiere de noi, deoumanistii, care i-am luminat în felul acesta;
-pentru ca stim si simtim (tot oameni fiind) ca omul nu poate trai
si muri fara un punct de sprijin în ETER, fara un orizont al
sperantei pentru prelungirea sinelui propriu, dincolo de carcasa lui
nominala, traitoare vremelnic, orizont care se numeste DUMNEZEU!
-pentru ca Dumnezeu a facut omul si i-a dat viata pentru ca el sa
si-o împlineasca prin trairea fericirii ca pâine, sare,
unt si must al pamântului, savurat în trecatoarea sa existenta
si ca o compensare a amarului din parcursul vietii! Daca omul nu a
întâlnit fericirea, consideram ca a trait degeaba. Iar
noi, deoumanistii, pentru a ne împlini menirea ne straduim sa
cream convinsilor nostrii, toate motivele existentiale în care
omul poate sa atinga si sa traiasca fericirea! Iata telul nostru suprem
dupa care trebuie spus ca: DEOUMANISMUL este o religie pentru toti,
dar este o politica pentru multi, numai, pentru cei capabili! Iar
perspectiva luptei viitoare si efortul permanent al DEOMUANISMULUI
este Crearea Natiunii Mondiale a Umanitatii Îmbunatatite, sub
inspiratia tutelara a aceluiasi DUMNEZEU UNIC CURCUBEU!
Doamne ajuta-ne ficaruia si tuturor, în numele DUHULUI: Tata,
Mama si Fiu, amin!
CELE 20 DE PORUNCI, sau, DODECALOGUL DEOUMANISTILOR (pe scurt)
1). Sa nu ai alti zei decât pe DUMNEZEUL UNIC CURCUBEU, creator
si inspirator al tuturor formelor vietii si al întregii umanitati;
pe "ceilalti", ignora-i!
2). Dumnezeu a creat omul, iar familia umanitatea; cinsteste-i pe
tatal tau si pe mama ta, ca si pe propriii tai copii: fara trecutul
unora n-ar putea exista prezentul si viitorul celorlalti!
3). Traieste cum îti place, cu Dumnezeu înainte!
4). Daca iubire nu e, nimic nu e; iubeste-ti aproapele ca pe tine
însuti!
5). Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu-i face iar raul, cu intentie
nu-l risipi niciodata, catre nimeni!
6). Nu degenera prin incest, nu viola, nu comite adulter si nu râvni
la bunurile altuia, de nici un fel!
7). Sa nu ucizi, sa nu te sinucizi!
8). Sa nu furi, pentru nici un motiv; fii generos si milostiv fiindca:
"daruind vei dobândi"!
9). Nu fi trufas, nu-ti face chip cioplit, fii decent si smerit!
10). Sa nu tradezi, sa nu marturisesti strâmb; fii drept, fii
corect, fii just!
11). Onoreaza Duminica=Sun Day=Ziua Soarelui, socializând în
desfatare si activitati recreatoare, între prieteni, familie,
concetateni!
12). Cultiva nediscriminat valoarea umana, prin virtutile ei si nu-ti
umili semenii, nedreptatindu-i!
13). Nu faci pomana oferindu-i zilnic un banut cersetorului naravit
sa ti-l ceara; asa îl înveti numai lenes si profitor;
mai bine-i cumperi undita si-l înveti sa pescuiasca!
14). De la Dumnezeu în jos, totul e relativ! Nimeni nu e etalon,
nu e sfânt, si nu e perfect; asa cum nimeni dintre oameni nu
poate sa fie Dumnezeu, tot asa nimeni dintre oameni nu poate sa fie
animal pâna la capat!
15).În întrega lor existenta, oamenii nu sunt egali decât
în urmatoarele ipostaze: a) la intrarea în specie, când
se nasc cu totii la fel de goi si cu acelasi numar de cromozomi si,
b) la iesirea din specie, când moartea omogenizeaza si uniformizeaza
totul! Pe cale de consecinta nici un om nu poate fi proprietarul altor
oameni! De aceea, toata viata trebuie cultivata diversitatea, în
unicitatea fiecaruia!
16). Nimeni nu trebuie sa plateasca pentru greselile ori "pacatele"
altora; fiecare adult trebuie sa-si "deconteze" propriile
fapte, asumându-si fara echivoc responsabilitatea comiterii
lor;
17). Tot ceea ce nu te ucide trebuie sa te faca mai puternic; îndrazneste
tu în viata pentru a nu-i invidia pe câstigatori si lupta
întotdeauna, staruitor, pâna la final;
18). Cunoaste si fa ce vrei!
19). Fara Dumnezeu nu se poate sa fii om! Cine n-are Dumnezeu, are
neant...
20). Spes ultima dea= speranta moare ultima! Pentru ca a fost ultima
creatie a lui Dumnezeu, este si ultimul sprijin al omului!
|