DEOUMANISMUL ŞI SOCIETĂŢILE VIITORULUI

 scurt C.V. Alexandru Oblu, autorul DEOUMANISMULUI

-Am fost născut din părinţi români, Maria şi Filip, la 25 iulie 1947;

- Şcoala generală am absolvit-o în comuna natală, Curcani, iar liceul, „Alexandru Sahia”, la Olteniţa, în 1966;

-În 1967 am intrat la Facultatea de Filologie din Baia-Mare, pe care am abandonat-o după anul al II-lea, nereuşind să trec de examenul restant la obiectul de studiu numit „Socialism ştiinţific”....

-M-am căsătorit în anul 1971 cu o fostă colegă de liceu care absolvise Politehnica şi, de atunci suntem fii adoptivi şi familişti în municipiul Călăraşi. Avem împreună o fată, acum cetăţean american, inginer în California;

-De când am întrerupt studiile şi până astăzi, am activat în Cultură, Învăţământ, Presa scrisă şi audio, am fost funcţionar şi tehnician A.D.T. la câteva instituţii şi întreprinderi din Călăraşi şi Ialomiţa;

-Munca am început-o ca bibliotecar şi profesor suplinitor, am continuat-o ca instructor metodist la Casa de Cultură din Călăraşi, apoi m-am specializat ca tehnician în transporturi, funcţie pe care am practicat-o inclusiv în străinătate, pe şantierul ARCOM din Turkmenia (Şatlâk, Serax) şi Armenia (Leninakan);

-Am publicat din 1967 până astăzi: cu continuitate atunci când am fost angajat, cu întreruperi când am fost colaborator;

-Am debutat în publicistică cu poezie, apoi am scris reportaje, materiale de analiză şi investigaţie, proză literară scurtă, foiletoane, etc;

-Am colaborat cu: Ziarul Judeţean Baia –Mare, Revista studenţească „NORD”, Îndrumătorul cultural, Tribuna Ialomiţei, Vremuri Noi, Dialog, Oglinda de Călăraşi, Jurnalul de Călăraşi, Evenimentul de Călăraşi, Exclusiv, Arena, reviste ale unor cenacluri judeţene etc;

-Actualmente colaborez ca senior editor la „Avangarda”, am fost editorialist la Evenimentul, senior-editor la Jurnalul şi Arena, iar o vreme director la „Oglinda de Călăraşi”;

-În momentul de faţă sunt pensionar şi am absolvit de curând Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti;

-Am publicat în decembrie 2006 „Deoumanismul şi partidul meritocraţilor euromâni”, pe care, tot atunci l-am postat şi pe internet în domeniul propriu www.deoumanism.ro;

-În aprilie 2011 am oferit cititorilor cartea la care am lucrat mai mult de 10 ani, „Deoumanismul, al patrulea val”.

“ Deoumanismul este un brand românesc original, cu paternitate semnată Alexandru Oblu, este întâia formulă a democraţiei integrale şi integre!”

* * * * *  

*Motivarea Deoumanismului ca sistem ideologic cu aplicabilitate de necesitate vitală în actualitatea decăzută.

Ideologia Deoumanistă este o doctrină social-politică bazată pe credinţă, pe care eu, anonimul de la Călăraşi am gândit-o şi am scris-o din disperare, între aprilie 2001 şi aprilie 2011.

Din disperare, DA, pentru că trecuseră 11 ani de la „deranjul” din decembrie ’89 şi responsabilii cu neuronii filosofici rămăseseră toţi neatinşi de suferinţele naţiei, îndeletnicindu-se în „triunghiul reprezentativ: Pleşu, Liiceanu, Patapievici” care cum putea: unul cu „Sexul îngerilor”, altul cu „Apel către lichele” (el însuşi slujind licheaua principală), iar ultimul dintre „cucii” vizaţi, dl. H.R.P, scria aşa, pentru gloria nemuritoare a numelui său: „Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”....

Iar între timp, partidele româneşti se privatizaseră, ca S.R.L.-uri de gaşcă şi de cumetrie...

În astfel de circumstanţe, mi-am asumat disperarea şi am creat, inspirat, o doctrină de stânga moderată, Social-Liberalismul Deoumanist, ca singura alternativă cu viitor la prăbuşirea globalistă generalizată!

Aceasta pentru că fiul unui părinte truditor al pământului (neştiutor de carte) şi al unui mic meseriaş (abia trecător de clasele primare) ca şi prim purtător de pantofi din linia familiei lui de opincari, nu putea să conceapă ceva în spirit evoluat, pentru el şi pentru neamurile sale decât o „zburătoare” care să-i iasă prin partea luminoasă din stânga inimii, ca o săgeată îndumnezeită. Şi a fost DEOUMANISMUL!

Până atunci, oricât aş fi căutat într-un nomenclator potenţial al doctrinelor politice (sau în unul real, dacă el se află) n-aş fi găsit Entitatea Doctrinară Social-Liberală, pentru că ea, pur şi simplu nu există!

Ori, mai corect spus, n-a existat, ca atare, până la apariţia Deoumanismului.

În cele mai noi cursuri universitare de politologie, autorii, străluciţi teoreticieni în domeniu, notează doar patru tipuri de doctrine uzuale, care deja au făcut istorie şi carieră durabilă pe eşichierul specializat:

a)   Liberalismul şi Neoliberalismul;

b)   Social-democraţia sau Socialismul democratic;

c)   Creştin democraţia (împănată cu alte doctrine, convergente, sub influenţa religiei) şi, finalmente,

d)   Naţionalismul.

Deoarece evoluţia curentă a societăţilor contemporane care contează este manipulată ocult, sub dicteul perfid al marii oligarhii francmasonice, constituente a „cupolei lumii” ce-şi impune persuasiv dezumanizanta ei Nouă Ordine Mondială (Novus Ordo Seclorum), este necesară instituirea unei alternative contracarante, care trebuie să salveze de la domesticirea secularistă, informatizată, omul natural creat de Dumnezeu şi să-i asigure continuitatea vieţii tradiţionale, adaptate la vremuri, în Statul social al Ordinii de Drept, curăţit moral şi coordonat îmbunătăţit, democratic, meritocratic.

Acesta va fi Statul Civic al Legii, Statul Deoumanist!

*****